Image may be NSFW.
Clik here to view.
Suntem mândri de faptul că suntem „oameni liberi” şi că trăim după bunul nostru plac, că suntem stăpâni pe viaţa şi pe hotărârile noastre. Aşa să fie oare? Nu aş vrea să spulber nimănui iluziile, dar conform zicalei, „iluziile noastre de azi sunt decepţiile noastre de mâine”, aş spune că ar fi bine să mai cugetăm un pic, înainte de a ne îmbăta de mândrie.
Fiecare dintre noi este o mică rotiţă într-un mare angrenaj naţional şi chiar internaţional. Libertatea noastră se desfăşoară între nişte limite destul de strânse, stabilite de legile societăţii în care trăim. Orice depăşire a acestor limite se pedepseşte aspru, cu amenzi şi adesea, în cazuri mai grave, chiar cu închisoare. In plus, traiul într-o modernă societate de consum, plină de specializări adânci şi înguste, ne face total dependenţi de alţii. Nu putem produce tot ce ne este necesar, suntem obligaţi să obţinem produse şi servicii de la alţii. Pentru a le obţine însă, trebuie să dăm în schimb ceva echivalent ca valoare. Dacă de pildă eu produc sparanghel şi vreau să procur o cămaşă, este greu să găsesc pe cineva care având o cămaşă, să dorescă să mi-o dea în schimbul sparanghelului meu. Astfel, din această necesitate, a fost inventat banul, ca valoare de schimb general valabilă pentru piaţa în care vrem să negustorim. Când ai bani, poţi obţine orice (aproape orice), dar ca să îi ai, trebuie cumva să prestezi o muncă, un serviciu, a cărei valoare să se regăsească apoi în aceşti bani. Deci ne trebuie un loc de muncă undeva într-o firmă, o intreprindere, o colectivitate care are nevoie de forţa noastră de muncă şi care poate încărca valoarea muncii depuse de noi, într-o cantitate echivalentă de bani. Şi uite-aşa, ajungem dependenţi de cei pentru care muncim pentru a obţine bani. Şi dacă între timp am luat bani în avans sub forma de împrumuturi, am devenit practic sclavii acestor formaţiuni. Trebuie să ne încadrăm strict într-un program de muncă privind timpul şi locul activităţii noastre de producţie, va trebui să depunem această muncă indiferent dacă ne place sau nu, indiferent de faptul că ea corespunde sau nu visurilor noastre, sau uneori, chiar a puterilor noastre. Inventivitatea omenească aşa nemărginită cum o cunoaştem, a creat cu timpul şi posibilităţi de câştig cu muncă mai puţină sau chiar fără muncă, a apărut în acest context comerţul, intermediarii, bancherii şi hoţii de tot felul (fără graniţe certe între toate aceste categorii).
În aceste condiţii, deja clar explicate, ne sculăm zilnic la aceeaşi oră, ne ducem zilnic la acelaşi tramvai sau autobuz, ne întâlnim cu aceiaşi oameni, semnăm la aceeaşi oră o condică de prezenţă, ne cufundăm în aceeaşi muncă stupidă, şi seara, la aceeaşi oră venim acasă, pe acelaşi drum….
autor: Badea Gheorghe (Revista Permanente)
material complet AICI
Share on Facebook